Poveste de Craciun

Poveste de Craciun este o poveste adevarat, o poveste care isi are scena intr un mic spital din capitala, este povestea mea si totodata poveste unor oameni frumosi si puternici care isi poarta durerea cu demnitate. In urma cu doar cateva ore am incheiat ultima sedinta de chimioterapie pe anul 2013 si mi am simtit sufletul plin de iubire si speranta. Iubirea a luat locul durerii, suferintei, neputintei. IUBIRE pentru cei pe care i am pierdut, pentru cei care inca nu au renuntat la lupta, iubire pentru cei / cele care ne fac viata mai usoara, care ne zambesc si sunt alaturi de noi in cel mai incercat moment al vietii noastre. Si …….SPERANTA. Speranta ca anul care vine va aduce cu el vindecarea mea.
Toti avem povesti de viata, dureri, sentimente, greseli, defecte, lucruri sacre. Toti suntem frumosi si valorosi, avem atatea lucruri frumoase de imparatasit, de povestit, de invatat unii de la altii, suntem prieteni, ne am unit ca sa fim mai puternici si sa construim lucruri frumoase, sa ajutam, sa cladim si sa consolidam acea lume frumoasa la care visam, chiar daca uneori facem si alegeri gresite.
Ne plangem de dezamagiri si lipsa iubirii si il acuzam pe Dumnezeu ca e nedrept, dar adevarul este ca ne instrainam unii de altii din ce in ce mai mult uitand sa iubim, sa ne iubim, sa fim oameni. Adevarul este ca in acest mic spital am intalnit oameni care in ciuda durerii provocata de boala, de nepasarea si indiferenta statului, nu se dau in alaturi in a te ajuta, a ti fi alaturi cu trup si suflet, te iubesc neconditionat si nu te judeca, te inteleg. Da, inteleg drama ta pentru ca si ei traiesc aceasta drama. Sunt oameni minunati care nu se multumesc sa fie simpli spectatori pe scena vietii, ei fac posibilul si imposibilul sa te ajute, sa aline durerea bolii, sa fie langa tine cand ai nevoie, si te intampina mereu cu zambetul pe buze.
Nu sunt mai buna ca altii, dar am o calitate pe care am incercat sa o educ de a lungul timpului. Inainte sa nedreptatesc un om, sa ma gandesc ca are proprile lupte de dus. Ca are dureri, neajunsuri si sa nu contribui si eu la tristetea si suferinta lui.
Toti avem probleme in viata, mizerii, deceptii, neimpliniri….si am decazut macar o data din calitatea de om, am gresit sau am pierdut.Toti avem fel de fel de povesti, de defecte si greseli, de rataciri omenesti dar aici nimeni nu se crede indreptatit sa vorbeasca despre altii. Aici nimeni nu are placerea macabra de a se bucura de durerile, suferinta, neputinta, tristetea altora. Aici nimeni nu emite judecati. Da, nimeni nu judeca pe nimeni. Am plans impreuna, am ras impreuna, ne am ascultat dramele, am fost slabi dar si puternici.
De la acesti oameni minunati, care isi poarta visele la vedere, am invatat sa o iau de la capat….cu visuri noi. Am invatat sa lupt pentru viata mea, fiu mai buna si mai curajoasa, mai puternica si mai iubitoare. Am invatat sa indur suferintele in tacere si sa mi plang lacrimile pe ascuns, nu pentru ca nu as avea nevoie de mangaiere, ci pentru ca nu vreau sa i incarc cu suferinta mea pe oamenii care ma iubesc, si pentru ca nu vreau sa le tulbur viata. Si, sa stiti ca pentru a face asta nu e nevoie de putere ci doar de iubire. Este nevoie sa i iubesti pe altii mai mult decat te iubesti pe tine si vei gasi puterea sa i protejezi de suferinte inutile.
Eu am ales sa i protejez pe cei pe care ii iubesc.
Aleg sa cred in povesti frumoase in ciuda uratei povesti pe care o traiesc. Aleg sa scriu cele mai frumoase povesti………..povestile voastre, povestile oamenilor pe care i am cunoscut si mi au facut viata mai usoara si mai frumoasa de a lungul celor doI ani si doua luni petrecuti in spital.

Va multumesc pentru ca existati si faceti parte din viata mea.
Va multumesc pentru ca mi ati ingaduit sa fac parte din viata voastra.
Va iubesc.

Craciun Fericit !

Nu numai o data am fost intrebata de unde imi iau puterea de a trece peste toate incercarile la care ma supune viata…. Si credeti ma ca am fost incercata de multe ori, cu probleme reale, nu cu necazuri inchipuite. Raspunsul meu este din iubire. Din iubirea pentru mine, pentru viata , pentru oameni, pentru animale si pentru tot ceea ce exista in Univers.

Viata nu este mereu perfecta. Mai suntem si abandonati de oamenii de care depindem sufleteste, pierdem fiinte dragi sufletului nostru, uneori mai pierdem lucruri, locuri de munca, mai avem lipsuri materiale si ne mai luptam si cu ….boli. Ne mai luptam si cu propriile noastre neputinte, cu ambitii neconstructive, cu provocari de a ura oamenii, de a ne razbuna, de a deveni urati si rai. Toate fac parte din luptele vietii.

Dar, ce e de facut ? Sa ne abandonam tristetii ? Sa ne lasam prada depresiilor ? Sa nu ne mai pese de noi ? Sa nu mai credem in nimeni si nimic ? Oare asta este ceea ce meritam ? Oare asta este tot ceea ce putem sa facem ? Stiti care este primul pas pentru a reusi ?!

Sa te ridici de la pamant, sa redevii o forta, sa recastigi o viata mai buna ?!  Nu, e mult mai simplu, sa ne iubim pe noi insine inainte de tot si de toti. Sa ne iubim pe noi mai mult decat ii iubim pe acei oameni pe care i am lasat sa ne raneasca, sa ne iubim pe noi mai mult decat niste lucruri pe care le am pierdut si pentru care nu merita sa ne abandonam tristetii. Sa ne iubim atat de mult, incat sa regasim forta de a lupta cu bolile, cu problemele, cu prejudecatiile si sa regasim forta sa reconstruim ceea ce, fara voia noastra sa naruit. A te iubi pe tine insuti presupune a fi responsabil, a te pretui, a avea grija de tine.

Atunci cand ne am nascut Dumnezeu ne a dat in grija un copil, adica pe noi. Da, noi suntem  copilul pe care Dumnezeu ni la incredintat ca sa avem grija de el. Cat am fost  mici, parintii au avut grija de noi, dar daca am crescut nu inseamna ca nu mai sunt copii. Suntem copiii  lui Dumnezeu. Ce facem cu acest copil ? Il abandonam ? Il lasam in voia sortii ? Daca un parinte ne ar  incredinta pentru un timp copilul lui, am avea grija de el ?  Nu i asa ca l am proteja, l am rasfata, am fi responsabili si l am ingriji ca pe ochii din cap ?

La fel trebui sa facem  cu noi, copilul pe care Dumnezeu ni la dat in grija. 

Avem datoria sa ajutam acest  copil sa treaca prin toate etapele vietii, sa il protejam, sa il ajutam sa creasca, sa devina un om minunat, sa aiba o educatie buna, cele mai bune lucruri, oameni de calitate alaturi, sa fie bun si fericit.

Daca iubim copilul pe care ni l a incredintat Dumnezeu, vom lupta pentru binele si fericirea lui. Avem toata puterea sa facem asta, iar Dumnezeu ne va sustine, fiindca nu ne da niciodata responsabilitati fara posibilitati de a le duce pana la capat si pentru  ca nu ne da niciodata visuri fara posibilitati de ale indeplini.

Pentru voi toti, cu drag !

Daca ni s ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati

Nu am putea sa fim atat de puternici cum suntem

Nu am putea zbura niciodata

Am cerut putere…si viata mi a dat dificultati pt a ma face puternica

Am cerut intelepciune…si viata mi a dat probleme ca sa le rezolv

Am cerut prosperitate …si viata mi a dat creier si muschi pentru a munci

Am cerut sa pot sa zbor..si viata mi a dat ostacole de a le depasi

Am cerut iubire..si viata mi a dat oameni pe care sa i ajuta in problemele lor

Am cerut favoruri…si viata mi a dat potential

Nu am primit nimic din ce am cerut ..

Dar am primit tot ce aveam nevoie

Ganduri catre prieteni.

"Stiti foarte bine ca circula o multime de emailuri, postari in retele de socializare, informatii si indemnuri pe bloguri si site-uri, emisiuni tv, care indeamna la salvarea cuiva, de boala sau de saracie. Unele sunt de-a dreptul disperate si santajiste, altele sunt smerite si decente. In fine, ce vreau sa spun este ca intr-o zi, demult, fiind atenta la emotiile pe care mi le starneau aceste mesaje care ajungeau la mine, si vazand ce anume din mine ma indeamna sa dau share sau bani sau altceva, am inteles.

Am inteles ca, de cele mai multe ori, nu ajutam pentru ca simteam, ci pentru ca aveam un sentiment de vinovatie daca n-o faceam. Ma lasam atrasa intr-un soi de santaj emotional gen “daca ai suflet, daca esti bun, ajuti”. Si eu, nefiind convinsa, pe vreamea aceea, ca sunt, incercam sa ma pacalesc printr-un astfel de gest. Faceam un troc cu Universul si cu Dumnezeu. Ca si cand I-as fi spus: “vezi, sunt buna, am ajutat”.

La fel se intampla si in interactiunea cu cersetorii. Mi-era frica sa trec pe langa ei fara sa le dau. Daca ma batea Dumnezeu?!

Ei bine, atunci, in acea zi, cand m-am luat la analizat, cand m-am uitat cu atentie la emotiile mele, dupa ce intelesesem mai multe despre legile universului asta si despre mine, am inteles ca banii sunt energie si ca orice gand/emotie este energie. Si nu ajut cu nimic daca trimit doar niste bani, incarcati cu o energie joasa, cu emotii negative, cu vina, revolta, frustrare. Nu ajut daca fac asta pentru ca ma simt obligata si nu pentru ca simt. Ca, daca as trimite un gand plin de iubire, ar ajuta mai mult omul in cauza, decat daca trimit/dau o suma de bani incarcata cu frica.

Totul e energie. Tot ce avem, tot ce dam mai departe. Ce conteaza ca ne referim la ganduri, gesturi, bani sau obiecte. Pana la urma conteaza spatiul si energia in care suntem. Disperarea naste disperare. Frica naste frica. Iar iubirea naste iubire si armonie.

Daca proiectezi frica asupra unui om care si asa este dezorientat, aflat poate in criza, plin de frica si de durere, nu faci decat sa hranesti cauza care a dus la boala sau saracie. Daca “ajutorul” nostru este generat de revolta, frica si judecata, nu e ajutor. Nu ajuta cu nimic.

De aceea, e esential ca, atunci cand vrei sa ajuti, s-o faci daca simti compasiune, iubire, generozitate si incredere. Daca o faci liber de prejudecati, cu inima deschisa si fara asteptari. Daca cel pe care il ajuti te inspira. Nu ai nevoie de dovezi care sa-ti demonstreze ca acel om chiar are nevoie. Caci asta te arunca iar in frica. Ai nevoie doar de o ascultare atenta in interiorul tau, acolo unde stii mereu ce sa faci, acolo unde-ti vorbeste sufletul tau, unde esti conectat la Dumnezeu. Vei sti pe cine, cand si cum sa ajuti. Vei sti, pur si simplu. Pentru fiecare exista oamenii si momentele potrivite. Fiecare se intalneste cu omul potrivit care sa-l ajute, cand se afla pe acelasi nivel de vibratie cu el. Nu incerca sa ajuti pe cineva cu forta. Si nu fi disperat in incercarea de a-l ajuta. Ai incredere, oricum nu tu esti cel care are controlul. E ceva mai presus de tine, de el, de boala lui. Fa tot ce poti, dar fa-o cu iubire! Daca nu, da-te la o parte, inseamna ca nu esti tu acela. Nu acum. Lasa loc altcuiva si asteapta momentul potrivit pentru tine.

Nu da share pe FB doar din obligatie sau de frica sa nu te judece prietenii tai. Asta chiar nu ajuta. Da share daca simti. Fii adevarat si asuma-ti asta. Falsitatea nu ajuta. Minciuna nu face din tine un om mai bun. Vinovatia nu se va vindeca niciodata si va locui sub acelasi acoperis cu frica si cu neincrederea, cata vreme nu-ti asumi sa faci doar ce simti. Boala va persista cata vreme gandim bolnav. Nimeni nu poate fi salvator fara iubire si fara Dumnezeu. Iubirea e singura care ne salveaza, daca e ceva de/din care sa fii salvat.

Deci chiar si cu bani daca ajutati, oferiti-i cu iubire. Caci ei iau forma energiei voastre, care merge spre cel ce are nevoie."

Rolul limfoscintigrafiei in detectarea cancerului de san, melanom, metastaze

Rolul limfoscintigrafiei in detectarea si stadializarea ganglionilor limfatici regionali (gandglionului santinela) in cancerul de san, melanom, metastaze 

Cancerul de san, melanomul precum si alte cateva tumori maligne solide sunt cunoscute ca avand un mare risc de diseminare limfatica (metastazare), initial in ganglionii limfatici regionali si apoi in bazinul limfatic central. Initial, limfadenectomia regionala conventionala (LAC) a fost recomandata in aceste neoplazii, in scopul stadializarii dar si pentru a diminua diseminarea. Insa aceasta procedura a fost grevata de o morbiditate considerabila prin complicatii ca: limfedem, parestezii, reducerea mobilitatii si durere. La pacientii care nu au metastaze regionale, LAC nu este necesara. Ca o alternativa la aceasta procedura dar cu mult mai putine complicatii este biopsia ganglionului sentinela (the sentinel node biopsy - SNB). Ganglionul sentinela reprezinta primul ganglion limfatic care dreneaza limfa de la tumora primara. El este prima statie potentiala in care ajung celulele metastatice. In 1992 , MORTON si colab. au introdus tehnica biopsiei ganglionului sentinela in cazul melanomului, iar in 1994, GUILIANO si colab. au descris aceasta tehnica in cancerul de san. Inainte de acest moment, incepand din 1977, MORTON si colab. au utilizat limfoscintigrafia cutanata pentru identificarea tipului de drenaj limfatic in melanoame iar LOCK-ANDERSEN si colab. din 1980. Din 1993 KRAG si colaboratorii sai au introdus injectarea de coloid marcat radioactiv pentru detectarea ganglionului sentinela utilizand limfoscintigrafia preoperatorie si detectia cu gamma probe-ul in melanom si cancerul de san. Astazi, principiile fundamentale ale identificarii ggl. sentinela sunt similare cu tehnica introdusa incepand cu 1990. Cel mai frecvent se utilizeaza combinarea tehnicii radionuclidice, folosind pentru identificare ganglionului sentinela ghidarea cu gamma-probe-ul cu/fara tehnica identificarii cu colorant (blue dye). 

*Limfoscintigrafia permite chirurgului sa identifice si sa biopsieze facil ganglionul sentinela 

Aceasta metoda identifica dar nu poate determina daca acesta este invadat neoplazic. In prezent, tehnica permite ghidarea facila a chirurgului spre ganglionul sentinela si biopsierea lui, fiind considerata metoda cea mai sigura si cu acuratetea cea mai mare, utilizata in screeningul ganglionilor axilari. De asemenea este si o metoda extrem de simpla si grevata de un risc foarte mic, aproape inexistent, de aparitie a complicatiilor. Acuratetea diagnosticarii ganglionului sentinela presupune o buna colaborare intre diferite specialitati (medicina nucleara, chirurgie, oncologie si anatomopatologie). Tehnica standard de identificare a ggl. sentinela prin metoda radionuclidica este foarte simpla. Ea are la baza injectarea unui farmaceutic marcat radioactiv in cantitate foarte mica, (s.c. sau i.d.), in vecinatatatea sau direct in tumora. Activitatea administrata si locul injectarii depind de tipul tumorii maligne. Nu exista inca un consens in ce priveste locul injectarii si profunzimea optimala de administrare. Trasorul urmeaza drenajul limfatic spre ganglionii regionali, unde este captat si retinut in ganglionul sentinela. 

In unele cazuri trasorul poate sa treaca in nodulii limfatici secundari sau tertiari. 

Cel mai radioactiv (fierbinte) ganglion(i) limfatic(i) este/sunt vizualizati preoperator cu ajutorul gamma camerei care inregistreaza imaginile iar pe durata interventiei chirurgicale ei sunt detectati cu ajutorul gamma probe-ului. 

Tipurile de coloid depind de zona geografica: in Europa 99mTc-Nanocolloid; in USA 99mTc-Sulphur Colloid iar in Canada si Australia 99mTc-Antimony Trisulphide. Prin utilizarea sa, tehnica ganglionului sentinela efectuata in conditii optime, permite ameliorarea stadializarii ganglionare, o mai buna selectare a terapiei adjuvante, precum si reducerea importanta a duratei spitalizarii si a morbiditatii pe termen scurt si lung. 

Aceasta tehnica face parte in prezent din gama noilor investigatii de medicina nucleara de inalta performanta realizate numai in cadrul Centrului Hiperdia din Brasov si este la indemana tuturor pacientilor care au nevoie de un diagnostic precis in afectiunile amintite, fiind efectuata in cele mai bune conditii gratie echipamentului de scintigrafie de ultima generatie si a unei echipe medicale cu experienta. Echipa Hiperdia este preocupata in a oferi solutii de diagnostic de ultima ora fiecarui pacient si va asteapta pentru a va convinge de eficienta acestora. 

Dr. Daniela Chetan

Medic Specialist Medicina Nucleara Hiperdia Brasov Spitalul Judetean

http://hiperdia.ro/rolul-limfoscintigrafiei-in-detectarea-si-stadializarea-ganglionilor-limfatici-regionali-gandglionului-santinela-in-cancerul-de-san-melanom-metastaze/

Experimentul SMC

Indiferenta ? Nepasarea ? Dezinteres ?

La inceputul lunii August am fost trimisa / trimisi sa facem cura de chimioterapie la Spitalul Militar Central (SMC). Sectia de oncologie a Spitalulului Elias avea sa se inchida pentru 2 saptamani. Dna dr Nitipir de la Spitalul Elias s a asigurat ca toti pacientii care au nevoie de chimioterapie in aceste 2 saptamani vor face cura dar la alte spitale. Ii multumesc Dnei Doctor pentru grija pe care o poarta pacientilor si mi as dorii ca macar jumatate din medicii oncologi din Romania sa fie atat de interesati de starea fizica cat si psihica a pacientilor. Sa le fie mai mult prieten decat medic, sa le fie intotdeaua aproape.

 Am mers de dimineata pentru ca nu stiam care este protocolul spitalulului militar .

Dupa ce am asteptat aproape trei sferturi de ora , mi s a comunucat de catre dna dr Sfetcu ca s a terminat programul de consuultatii. (era ora 09:40, iar programul se termina la 09:30) Se pare ca nu a contat ca asteptam de ceva vreme. Am fost nevoita sa fac cale intoarsa chiar daca m a durea spatele din cauza metastazelor si bineinteles sa urmezacelasi drum a doua zi cu speranta ca voi fi primita. Bineinteles ca a doua zi nu s a mai respectat programul de consultatii (pana la 09:30) deoarece erau foarte multi pacienti si se pare ca nu a mai putut sa i trimita acasa. Intr un final am reusit sa intru la consultatie si sa fac demersurile pregatitoare curei chimo, dar m am simtit ca intr un lagar de concentrare. Trebuia sa vin la premedicatie dar datorita faptului ca nu m a simteam bine am rugat o pe dna dr Sfetcu sa fie de acord ca sa mi faca medicatia o prietena care are serviciu de ingrijire la domiciliu, am mentionat ca am mai facut asa si in timpul curelor de la spitalul Elias. A fost de acord. Mi s a adus la cunostinta ca daca nu cumpar eu perfuzur, un anumit tip de perfuzor, nu mi se va face cura, deoarece in SMC nu exista acest tip de perfuzor. Bineintels ca a trebuit sa fac turul farmaciilor din Bucuresti,  si intr un final sa obtin acest perfuzor. In dimineata curei am fost certata ca nu am venit la premedicatie cu toate ca cu o  zi inainte stabilisem altceva. – Locuiti pe Calea Grivitei « foarte aproape de spital, trebuia sa veniti la premedicatie – mi s a adresat dna dr oncolog Sfetcu. Rspunsul meu a venit la fel de taios si impersonal ca al doctorului. Locuiesc la periferie si am in grija o bunica bolnava de Altzaimar. Totodata mi e greu sa ma deplasez din 4 in 4 ore la spital pentru premedicatie. E foarte mult de mers pe jos iar eu nu pot din cauza durerilor de spate provocate de metastaze. » In sfarsit, dupa indelungi asteptari am ajuns la momentul curei. Trebuia sa mi se administreze doua tipuri de medicamente Avastin (dureaza 1/30 ore  perfuzia) si Paclitaxel (dureaza 3 ore/perfuzia ). Acest tratament la spitalul Elias se face cu o zi de hidratare inainte, apoi Avastinul + hidratare, urmatoarea zi Paclitaxelul + hidratare, si ultima zi hidratare. Toate astea pentru a micsora starea de rau produsa de medicamente si a oferii pacientului atat un confort psihic cat si fizic cat mai optim. La SMC acest tratament mi s a administrat intr o zi, respectiv in 3 ore cu o singura punga de hidratare intre. Acest tratament de fapt se face in toate spitalele din Romania, mai putin la spitalul Elias unde isi desfasoara activitatea dna dr oncolog Nitipir, care se ingrijeste de noi mult mai mult decat o fac alti doctori oncologi,se ingrijeste de noi ca de propria familie. Se gadeste ca avem nevoie de aceasta hidratare ca sa putem lupta cu boala, ca sa nu ne fie rau si sa atenueze reactiile adverse ale medicamentelor. Tratamentul cu Paclitaxel se face sub supraveghere medicala si cuplat la oxigen.  Ceea ce nu s a intamplat la SMC. Reactiile Paclitaxelului sunt soc anafilactic (la spitalul Elias ti se aduce o data cu medicamentul si atidotul pentru cazul in care faci soc anafilactic si esti supravegheat permanent, si totodata cuplat la oxigen) Multumesc lui Dumnezeu ca nu am patit nimic deoarece pana ar fi venit asistenta sa mi acorde ajutor eu as fi fost in lumea celor drepti. Spun asta deoarece asistentele erau in intr un corp separat de sectia ambulator unde faceam noi tratamentul.

Am plecat ametita de la spital si un pic speriata deoarece in ultimile 10 luni in care am tot facut chimioterapie nu mi s au administrat ambele medicamente in aceasi zi si fara hidratarea necesara. La numai 2 zile de la tratament au inceput problemele. Migrene infioratoare, oboseala, ameteala, stare de lesin, greata, mi s au umflat talpile si nu am mai putut sa merg. La o saptamana dupa aceasta mi s au spart basicile (mie greu sa le spun asa deoarece talpile mele erau care vie, iar din rani curgea o substanta laptoasa. Pe corp si fata mi au aparut o sumedenie de bube,. Mi au crapat mainile si pe palme mi au aparut rani ca si cand as fi sapat un sant cu mainile goale. Au trecut aproape 3 saptamani de laincident si inca nu pot sa merg datorita ranilor din talpi si apuc cu greu obiecte din cauza ranilor de la maini. Si asta nu este tot. Am facut candidoza severa. Mi au fost afectate : cavitataea bucala, caile respuratorii cat si corzile vocale cat si colturile gurii (rana deschisa) Aveam capul umflat la propriu, hemoragii nazale si bucale.Mi au cazut genele si parul, din nou,  ceea ce nu este normal pentru ca fac acest tratament de foarte mult timp si atat genele cat si parul isi revenisera la normal. De dureri nu mai vorbesc. A fost pentru prima oara in viata mea cand am plans non stop si ma gandeam ca daca ar trebui sa trec in fiecare saptamana prin asta (fac chimioterapie 3 saptamani din 4 / luna) mi as pune capat zilelor inainte sa ma infranga boala.

Revenind la spitalul Elias pentru urmatoarea cura atat asistentele cat si dna dr s au speriat. Nu numai semnele de pe fata si corpu lmeu aratau trauma provocata de tratamentu administrat de cei de la SMC cat si analizele care erau dezastruoase. De atunci ma lupt cu starea de rau de care nu reusesc sa scap. Bineinteles ca am revenit la curele cu hidratare si la tratamentul facut cu drag si profesionaliism de cei de la spitalul Elias. Nu sunt singura care a suferit in urma tratamentului facut la SMC. Majoritataea pacientilor care au facut cura in aceeasi perioada cu mine au trecut prin stari similare, unii chiar mai rau, ajungand la urgenta.

Paradoxal este faptul ca dna dr Nitipir a mai colaborat cu SMC si nu au fost probleme. Singura diferenta este medicul. Da,medicul. De data aceasta a fost facut tratamentul sub  « supravegherea dna dr oncolog Sfetcu «  si s au intamplat atatea grozavii, iar inainte tratamentul a fost administrat sub supraveghetrea dl dr oncolog Danaila si nici un pacient nu a avut de suferit.

In surt timp implinesc un an de cand merg la spitalul Elias la chimioterapie si radioterapie., iar pentru mine personalul de aici e mai mult decat o familie. Nu am intalnit si nu cred ca voi mai intalni oameni atat de speciali, devotati, profesionisti. Poate pare ciudat dar merg cu drag la spital deoarece stiu ca sunt inconjurata de grija si dragoste de oameni, nu indiferenta si dezinteres.

Cand am fost trimisi la SMC dna dr Nitipir a avut cele mai bune intentii vis-à-vis de noi, pacientii, si este dureros ca altii medici nu ne trateaza cu acelasi respect si implicare. Este foarte important sa ti pese de pacienti, nu sa i faci cura si asta e. Supravietuieste bine, moare bine.

Concluzia la care am ajuns este ca la SMC cineva a gresit. Dar cine ?Asistenta ? Doctorul ? Din nefericire nu voi /vom afla niciodata.

Va doresc tuturor, care traiti aceasta aventura, sa fiti puternici si sa iesiti invingatori.

Arta de a fi fericit

Ce inseamna fericirea? Cu siguranta mai mult decit un scop de neatins, mai mult decat o teorie, mai mult decat vorbe goale.

Unii afirma ca pentru ei e suficient sa priveasca cerul instelat si sa admire maretia naturii pentru a se simti fericiti. Altii vad fericirea intr-un mod mai pragmatic, sunt fericiti daca reusesc sa-si cumpere un Jeep, o vila, ori poate castigand un concurs pentru care s-au pregatit indelung. Fericirea mai poate insemna… o noua cucerire amoroasa, un copil, o vacanta.

Exista APARENT DOUA CHIPURI ALE FERICIRII. Exista doua tipuri de oameni,

idealistul, sau VISATORUL si practicul sau MATERIALISTUL, cel care afirma ca e

fericit doar daca priveste cerul instelat si cel care doreste o gramada de bunuri materiale. Bogatia e un pacat? Nu. Saracia e o virtute? Nicidecum!

Pentru ca fericirea nu poate insemna nici unul din exemplele de mai sus luat separat, luat ca unic element al vietii si destinului, pentru simplul fapt ca viata nu poate fi fragmentata, sufletul nu poate fi implinit daca are parte doar de un crampei de fericire. Sufletul e codat, creat sa vrea totul. Si e foarte firesc sa fie asa. Lacomia e nefireasca, exagerarile la fel, nu insa si dorinta de a experimenta iubirea si bogatia. Nicidecum!

Provenienta nefericirii? In genere... doar minciuna. Nu ne putem minti pe noi insine. Viata ne va dovedi de fiecare data ca ceilalti oameni pot fi indusi in eroare de anumite aparente, insa inima nu poate fi pacalita, glasul ei nu poate fi sfidat, sufletul nu poate fi inselat. Iata citeva exemple dintr-un ocean de zeci de mii...

Tipul de om aservit sloganului: O CASA, UN COPIL, UN POM – sau “eu imi fac

datoria! »

Am auzit deseori aceast slogan. Am auzit ca nu poti fi implinit daca nu ai realizat cele enumerate mai sus. Am cunoscut doua persoane care si-au justificat existenta searbada prin el. Da, ele au realizat cele de mai sus, dar din nefericire nu s-au intilnit cu fericirea. Au facut ceea ce “trebuie” sa faca un om in trecerea lui pe Pamant, spun ele. Dar vorbele acestea sunt doar o justificare a nefericirii lor spirituale.

Am sa le numesc Doamna A si Doamna B. Iata foarte pe scurt povestile lor. Doamna A a terminat o facultate, s-a casatorit, a facut un copil, a reusit sa-si construiasca o vila, in curtea careia a sadit un pom. Se lauda cu emfaza cum ca e o femeie realizata. Insa in acelasi timp se plange ca in viata ei exista nenumarate certuri cu sotul, pe care afirma ca il dispretuiste, exista atitudinea de frustrare datorata faptului ca ea “trebuie” sa munceasca mai mult decit sotul pentru a aduce bani, sotul ei ne cosiderand numarul banilor un lucru atit de important precum il considera ea. Are si el servici si cistiga multumitor, totusi Doamna A nu este multumita, vrea intotdeauna mai mult sub aspect material, mai mult decit are in prezent, mai mult decit toti cei din jurul ei. Se simte “bine” doar in aceste conditii. Este bolnava de ficat, a suportat mai multe operatii si se declara nefericita. N-o intereseaza sexul, nu iubeste pe nimeni, vrea doar sa fie admirata. O alinare isi gaseste in paharele de whiski consumate in fiecare seara, probabil pe post de “drog al fericirii”.

Doamna B, a terminat o facultate, s-a casatorit, a facut un copil, a cumparat un apartament cu 4 camere platit din salariul propriu, deoarece isi dorea o casa. Afirma ca a sadit mai multi pomi. Cu toate astea casnicia ei este una formala sotul fiind 90% din timp plecat in provincie in interes de serviciu. Doamna B, stie ca el a avut o relatie, dar aparent n-o deranjaza pentru ca ea afirma ca nu a fost indragostita niciodata. Niciodata? Da. Si acest lucru i se pare firesc, doar “e intelectuala”. N-o deranjaza, dar... cu toate astea a ramas fara uter in urma unei operatii, inima ei are o valva calcifiata si bate haotic, sufera de stomac, lipsa de fier si varice. E fericita? Raspunsul ei e ca si-a “facut datoria”. Am insistat sa aflu CE SIMTE si mi-a spus ca datoria conteaza, deci ce-ar putea vrea mai mult! A facut ceea ce trebuia. “Ceea ce simti nu conteaza.”, afirma ea, “conteaza rezultatul”.

Oare de glasul inimii chiar a uitat? Ea poate, trupul ei insa, ba. Am sa adaug aici si povestea Doamnei M, care merge aproape in fiecare Duminica la biserica, se roaga zilnic, e vaduva de peste treizeci de ani si de atunci nu a mai avut nici o relatie cu un barbat. Afirma despre sine ca e extraordinar de cinstita. Afirma ca fiind o persoana care a “lucrat cu publicul” a fost foarte apreciata si stimata. Cu toate acestea sunt foarte putini cei care ii trec pragul, unii chiar o evita, iar rugaciunile ei avand ca scop unul si acelasi lucru, respectiv ca fiul ei sa nu mai bea, au ramans de ani de zile fara nici un efect. Iar Doamna M se intreaba nedumerita, care este motivul? De ce Dumnezeu ramane impasibil in fata sacrificiului ei. Ce sacrificiu? De a ramane singura, de a merge la biserica, de a citi acatiste, de a sanctiona imediat prin judecata morala pe toti cei ce nu sunt ca ea, au bani sau iubesc sexul, viata si incalca legile considerate de ea spirituale.

Nu vreau sa intristez pe nimeni cu aceste povesti, vreau doar sa vorbesc despre fericire. Sunt trei povesti de viata reale, ale caror protagoniste au pornit in mod firesc, ca noi toti dealtfel, in mod instinctiv as putea spune, in cautarea fericirii. Fiecare vazand-o prin prisma perceptiei proprii. E evident ca nu au gasit-o. Si atunci ne putem intreba fara sa gresim: Unde au gresit aceste trei femei? Unde e fericirea lor? De ce nu au intilnit-o? 

CE E FERICIREA? Psihologii afirma ca fericirea este ceva personal, fiind diferentiata de la indivind la individ. Insa la modul general fericirea este data de urmatoarele diferente:

- cea dintre conditiile PREZENTE de viata si ceea ce AM AVUT in trecut.

- cea dintre ce AVEM noi si ce AU cei din jurul nostru;

- cea dintre ceea ce ne DORIM si ceea ce AM OBTINUT deja.

Comparatia se pare ca este elementul esential in stabilirea faptului de suntem fericiti ori ba, iar viata din jurul nostru unul din repere, celalalt fiind vocea sufletului, dorinta, pe care n-o putem ignora.

Si totusi unde au gresit cele trei femei ?

Revenind la psihologie, la ceea ce ea numeste in mod extins PSIHIC. PSIHICUL ARE TREI ASPECTE:

- COGNITIV – perceptia mintii asupra realitatii, tine de ratiune, de ceea ce gandim, dar implicit si de ceea ce simtim, deoarece perceptia este intotdeauna subiectiva, personala, iar rationametul dedus in urma perceptiei realitatii, este de asemenea subiectiv. Deseori mintea incearca sa pacaleasca sufletul justificandu-si actiunile, comportamentul, in defavoarea ADEVARULUI DIN NOI, prin diverse tertipuri numite in psihologie APARARI. Una din aparari poate fi cea ascunsa de sloganul “o casa un copil un pom”, de cuvinte ca “datorie”, “trebuie”, “nu se cade”, “nu e frumos”, “e imoral”, “este mai bine asa”, “nu e de mine”, “nu se poate”, etc.

- SOMATIC - respectiv efectele fiziologice ale emotiilor – ceea ce corpul nostru simte, direct sau indirect, in urma trairii unei situatii. Aici apararile NU mai au nici un efect, corpul NU poate fi pacalit, pe el nu-l putem controla. Corpul raspunde emotiilor noastre si reactioneaza prin diverse manifestari, de la banalii “fluturi in stomac” pina la boli fizice, stari de rau aparent nejustificate, nervi, panica, angoase, etc. Insa toate provin de la frici amplificate, sentimente reprimate, actiuni contrare vocii inimii.

- AFECTIV – respectiv ceea ce simtim sub aspectul emotiilor. Bucuriile, tristetile, “strangerile de inima”, palpitaliile date de inima indragostita, dragostea, ura, regretul, reusita. Planul afectiv cuprinde STARILE EMOTIONALE REALE, date de sentimente, fie ele exprimate ori ba, fie ele constientizate ori ba, fie ele recunoscute ori ba. Sentimentele sunt de fapt vocea inimii, indiferent de dorinta nascuta din ele, sentimentul de dragoste fiind inclus aici, dar toate celelalte dorinte nefiind excluse.

Dintre cele trei planuri, cel afectiv pare a fi cel mai important. Este adevarat, vocea inimii e cea care nu trebuie niciodata ignorata. Insa ce te faci cind ea iti cere sa faci lucruri ce nu stau in puterea ta. Ce lucruri? Pai spre exemplu sa ai o relatie de iubire cu o anumita persoana, iar acea persoana dintr-o multitudine de motive, importante pentru ea, dar neimportante pentru tine, nu vrea. Ce putem face atunci, cu vocea inimii? N-o putem nici asculta, n-o putem nici ignora. Si atunci...

Nu intaimplator Dumnezeu ne-a daruit si RATIUNEA. Sa apelam doar la ea? Ignorand vocea inimii, poruncindu-i sa taca? Nu... Oricum ar fi in zadar, somaticul nu ar putea fi pacalit, ar rezulta palpitatii, oboseala, dezechilibre energetice soldate cu diverse DISFUNCTII FIZICE, adica mai pe sleau boli, iar dincolo aspectul acesta, nici macar DESTINUL, LECTIA DE VIATA creata de acea dorinta nu poate fi ignorata.

Rationalizand ne putem crea probleme in destin, atunci cind incercam sa ucidem iubirea din suflet. Iubirea sau dorinta de a realiza ceva, fie ea si aparent imposibila, nu trebuie ignorata. Iubirea o putem trai in suflet, fara pretentii la fiinta iubita (cind incep pretentiile se termina iubirea, SA NU UITAM ASTA!). Dorinta putem sa incercam a o realiza. 

Si totusi... Da. Ar mai trebui sa mai tinem cont si de altceva, de sfaturile psihologiei GESTALT (autor Frederik Perls), o psihologie “holositica” ce considera ca, cele trei aspecte ale psihicului mentionate mai sus alcatuiesc un intreg din care rezulta personalitatea omului. Mai mult decat atat, considera ca omul si mediul sunt un intreg, ce trebuie sa se afle in starea de armonie, pentru ca omul sa poata fi fericit. Toate astea ne insemnand pierderea individualitatii, ci armonizarea personalitatii noastre cu Intregul si in acelasi timp si cu propriul sine.

Atunci cand ARMONIA SE STRICA, acest fapt se poate datora:

- PROIECTIILOR – atribuirea in mod eronat altcuiva, a propriilor gaduri si sentimente sau dorinte. Credem ca simte astfel, dar de fapt doar noi simtim asa.

- RETROFLECTIEI – retinerea/oprirea actiunii, negarea sentimentului propriu, impiedicarea exprimarii acestuia, prin opunerea unei forte interioare, spre exemplu forta ratiunii.Atunci actionam deseori in mod contrar adevarului din noi, exprimam un sentiment opus. Se naste un CONFLICT psihic in interiorul nostru, iar energia consumata astfel e imensa si are efect negativ asupra celorlalte aspecte ale vietii. Nu poti spune inimii tale “NU”, chiar daca ti-ai dori sa-i spui asa. Nu poti nega propria iubire/dorinta, NU TE POTI MINTI PE TINE fara sa suporti consecintele!

- CONFLUENTA – reprezinta intoleranta la diferente, inacceptarea personalitatii celuilalt, a modului sau de a percepe lumea si viata. El nu e doar o extensie a ta, un alter ego, el e UN SUFLET DISTINCT, care are dreptul de a face ce vrea, de a gandi ce vrea, de a simti ce vrea, iar tu nu-l poti impiedica sa fie el insusi, fara a avea consecinte neplacute asupra ambelor parti. Iar acest adevar trebuie ACCEPTAT. In fond e vorba de respectarea personalitatii celorlalti, a liberului arbitru dat de divinitate.

- DEFLECTIA – evitarea celuilalt, a contactului cu cel fata de care simti ceva, incercand astfel UN COMPORTAMENT CONTRAR SENTIMENTELOR REALE. Ai vrea sa-l

imbratisezi, sa-i vorbesti, sa-l vezi, dar il eviti abordind un comportament rigid, neautentic, din diverse motive justificate rational, crezind ca astfel e “mai bine”, dar in cele din urma acest tip de comportament ce ignora glasul inimii este mare consumator de energie, pentru ca el NU serveste ADEVARUL.

Sunt intru totul de acord cu principiile psihologiei gestalt. In fond ele explica pe de-o parte NECESITATEA RESPECTARII LIBERULUI ARBITRU al celorlalti, pe de alta NECESITATEA ACCEPTARII PROPRIULUI SINE si a adevarului sufletului - vocea inimii. Avand in vedere cele de mai sus, stiind ca mintea incearca sa pacaleasca sufletul, dar totul e in cele din urma in defavoarea sa, revin cu intrebarea: ce putem face sa fim fericiti? 

CE INSEAMNA FERICIREA?

Ma hazardez sa dau un raspuns... Fericirea e acea stare in care cognitivul, adica mintea, ratiunea, este in acord cu afectivul adica cu sentimentele, emotiile, dorintele, iar din acest acord rezulta un comportament ce are ca rezultat o STARE DE BINE, un sentiment al lucrului implinit, senzatia de armonie.

Se pare ca fericirea provine dintr-o ATITUDINE NON-JUDICATIVA fata de sine si

LIPSITA DE PRETENTII fata de ceilalti.

Uneori putem fi fericiti, daca asta depinde de noi, doar de noi. Alteori pentru a fi fericiti e nevoie si de vointa altcuiva. Oare? Uneori da.

Dar in cele din urma ALEGEREA FINALA NE APARTINE. Fericirea e o stare interioara. Fericirea NU se naste din respectarea regulilor, din rezultatele datoriei implinite, din sloganuri si reguli morale rigide, ci din IMPLINIREA DATORIEI FATA DE VISUL TAU, fata de inima ta, din ascultarea vocii inimii.

Fericirea e data de ACTIUNE, iar aceasta este primul pas in intampinarea ei, al doilea fiind cunoasterea si acceptarea faptului ca rezultatul acestei actiuni nu depinde in totalitate de noi, iar din acest motiv, el poate fi oricare. Si oricare ar fi nu trebuie sa ne ucidem dorinta ORICARE AR FI EA sau IUBIREA din suflet. Ea exista si va exista atata timp cat va vrea Dumnezeu.

Negarea sentimentelor sau dorintelor e nu doar inutila, ci si periculoasa pentru trup si pentru suflet. Trairea sentimentului pana la capat, chiar si in conditii contrarii, fara pretentii si fara prejudecati, e necesara. Deoarece chiar si sentimentele au un scop. Un scop ce uneori pe moment, ne scapa!

Vocea inimii nu trebuie niciodata ignorata, vocea ratiunii trebuie sa fie prezenta si ea, arta de a le asculta pe amandoua si de a le armoniza, va fi intotdeauna arta fericirii.

Un exemplu practic? Da...

Atunci cind iubim pe cineva, il iubim chiar daca el e departe, chiar daca credem ca... nu il vom mai intalni vreodata. Il iubim si atat. Il iubim detasat, iar viata merge mai departe, cu iubiri, alte iubirii, cu bucurii, diverse bucurii, cu tristeti, ele fac parte din viata. Intr-o zi fericirea va sti ca lectia e invatata si ne va darui iubirea. Da, uneori chiar acea iubire “imposibila” si asta chiar atunci cind parea ca deja e uitata!

 Va doresc sa traiti cu toti fericirea.